|
NAŞA
Despre finu’ Marian cred că aţi mai auzit, dar despre Doina, soţia lui, nu cred să ştiţi prea multe. În unele privinţe seamănă cu soţul ei. Vorba ceea: “cine se aseamănă se adună” sau “şi-a găsit sacul peticul”. De câte ori Marian avea vreo problemă mai dificilă de rezolvat, alerga la naşu’ ca să-l povăţuiască. La fel făcea şi Doina. Când nu ştia ceva, alerga la naşa. Şi, fiind tânără, multe lucruri nu le ştia. Însă avea un defect: era cam mândruliţă. După ce primea o povaţă, zicea: “Tot aşa ştiam şi eu!” Odată, Marian o roagă să-i facă o supă de legume cu găluşte de post, aşa cum îi făcea mama lui când era flăcău. - Ştii să faci? o întrebă Marian, zâmbind. - Cum să nu! După ce plecă Marian la serviciu, Doina se puse pe treabă, dar nu ştia cum să înceapă. S-a gândit ea ce s-a gândit, s-a mai uitat şi pe o carte de bucate, dar tot nu-i era clară reţeta. Aşa că, neavând încotro, a alergat la naşa şi, cu o oarecare reţinere, o întreabă: - Naşa, cum se face supa de legume cu găluşte de post, că eu am uitat. Şi-i zise naşa: iei o ceapă, doi cartofi, o roşie, un morcov, un ardei gras, o vânătă, un dovlecel, un pic de pătrunjel, o lingură de ulei. Căleşti ceapa… Şi ia spus amănunţit toată reţeta. După ce ascultat cu atenţie, fina zise: - Aaa! Tot aşa ştiam şi eu… Ajungând acasă, a făcut întocmai cum îi spusese naşa şi a ieşit o supă de minune. Venind finu' de la serviciu, Doina cu multă delicateţe îi aşeză supa pe masă, aşteptând laudele de rigoare. Şi au venit. - De unde ştii să faci o supă aşa de bună? O întrebă finu': - De la mine! Zise ea cu trufie. Altă dată finu' a rugat-o pe Doina să-i facă o prăjitură de post, cum mâncase el când a fost în vizită pe la naşi. La fel, Doina neştiind cum se face, a alergat la naşa, care cu dragoste a învăţat-o pe ea, înţelegându-i lipsa de experienţă. După ce i-a explicat naşa totul, fina din nou zise: - Aaa! Tot aşa ştiam şi eu… Văzând naşa că Doina persistă în mândria ei, s-a gândit s-o ajute, căci îi era părinte spiritual şi datoria naşului este mai întâi de a-l povăţui pe fin cum să meargă drept pe calea credinţei. Într-o zi, Marian a rugat-o pe Doina să-i facă “sărmăluţe aromate în foi albe înfăşate”. Auzise el pe la colegii lui, de aşa ceva. Şi a plecat la serviciu. S-a frământat Doina cât s-a frământat, dar neavând încotro, a alergat din nou la naşa şi a întrebat-o: - Naşa, Marian are poftă de “sărmăluţe aromate în foi albe înfăşate” şi am cam uitat reţeta. - Aaa! Nimic mai simplu fina! Din astea i-am făcut şi eu odată lui naşu'. Tot aşa a avut şi el poftă. Amintiri, fina! Uite ce să faci: Te urci în pod şi cauţi în sacul cu lenjerie veche, uzată, un cearceaf alb. Parcă ziceai “...în foi albe înfăşate”. - Da, naşa, albe! - Aşa. Tai cearceaful în peticuţe, cam cât o foaie de varză. Faci aluatul pentru sarmale de post, cu arome, aşa cum te-am învăţat altă dată... - Da' îl ştiam şi eu, naşa… - Bun. Înfăşori aluatul în aceste foi albe şi să vezi ce “sărmăluţe aromate în foi albe înfăşate” o să iasă, că ai să mă ţii minte… Ai înţeles cum se fac? - Aaa! Tot aşa ştiam şi eu, naşa! - Bine! Grăbeşte-te că vine finu' de la muncă şi trebuie să-l bucuri... ca de obicei. Vine finu' acasă obosit şi înfometat. Doina îi aşază masa, spunându-i cu bucurie că i-a făcut “sărmăluţe aromate în foi albe înfăşate”, aşa cum a dorit el, aşteptând noi laude de la soţul ei. A încercat bietul om să mănânce măcar o sarma, dar n-a reuşit şi-i zice: - De unde ai reţeta? - E reţeta mea! zise ea cu mândrie. - Cred că n-au fiert bine. Sunt puţin cam aţoase. Cum le-ai făcut? Ia gustă şi tu! Şi i-a spus reţeta. Atunci a înţeles şi Doina, şi Marian că naşa le-a dat o lecţie. Ruşinată şi smerită, fina a mers la naşa şi cu sfială şi-a cerut iertare pentru atitudinea ei mândră, i-a mulţumit pentru lecţie şi i-a promis că de-acum înainte se va schimba în bine. Şi adăugă: - Naşa, cum de v-a venit ideea asta năstruşnică? - Ei, fina, la fel am păţit şi eu, “tot aşa ştiam şi eu…” ca şi tine să fac mâncare. “Reţeta” asta, fina, o ştiu şi eu de la naşa mea, care, la rândul ei, o ştia de la naşa ei. Vorba ceea: orice naş îşi are naşul…
|